“Intotdeauna este ceva naspa in spatele scenei.” Acestea au fost primele cuvinte rostite de Lucian Mandruta, care a venit la Scoala de Vara de la Costinesti pentru a le vorbi viitorilor jurnalisti despre aceasta profesie. Invitatul a spus ca nu prea se mai considera jurnalist si ca a venit in calitate de PR-ist, din moment ce isi petrece timpul mai mult in alt domeniul decat in jurnalism: “Cand traiesti din altceva, nu prea mai esti jurnalist.”

Inarmat cu un laptop si un video-proiector, Lucian Mandruta  si-a sprijinit discursul pe o prezentare dupa modelul american, numita simplu “Cum sa scapi viu de pe scena”.

Spre deosebire de ceilalti invitati ai “Scolii de Jurnalism”, Mandruta a preferat sa renunte la scaunul care ii era pregatit, sa lase deoparte formalitatile  si sa fie mai aproape de tineri. I-a provocat la discutie pe cei prezenti in sala prin intrebarea:”Cine vrea sa ia locul Andreei Esca”?. Reactia publicului a parut sa-l surprinda pe lector prin faptul ca in sala nu era nici macar o mana ridicata.

Jurnalistul a vrut sa afle ce considera fiecare dintre participanti ca este mai important in profesie:

“Esti ceea ce spui? Esti ceea ce faci? Esti ceea ce crezi?”. Cei mai multi au inclinat sa aleaga ultima optiune dar au aflat ca niciuna dintre variantele oferite nu era cea “corecta”: “Esti ceea ce pari!”

Prezentatorul Antenei 1 a tinut sa ofere cateva sfaturi despre munca in televiziune. Printre acestea se regasesc: controlul si puterea vocii, stapanirea de sine, atitudinea corporala, mimica si coerenta in rostirea mesajului: “Ceea ce transmiti tu este foarte putin compus din cuvinte, ceea ce transmiti in cele din urma este bodylanguage.”

O alta sugestie facuta de jurnalist celor care isi doresc sa devina prezentatori a fost sa fie cat mai naturali “pe sticla”. Atunci cand citesti de pe prompter trebuie sa para la un moment-dat ca iti cauti cuvintele si ca ai niste mici ezitari, a spus Lucian. In acelasi spirit pedagogic, el s-a apucat sa deseneze pentru o mai buna exemplificare. Desi si-a declarat lipsa de talent, efortul lui a fost apreciat de public. In acceptiunea lui, o stire pentru a fi pe intelesul tuturor trebuie sa treaca trei tipuri de teste: al berii, al babei si al camerei de filmat.  Iata prima proba: “daca ceea ce spun eu acum poate fi povestit diseara la o bere este ok.” Testul babei impune sa folosesti cuvinte cat mai simple iar ultimul test se ghideaza dupa formula: “Daca ceea ce spun eu poate fi vizualizat sub forma unui scene dintr-un film atunci e bun.”

In continuare, ne-a impartasit modalitatea de selectie si ordonare a stirilor din jurnal:”Stau la masa impreuna cu alte trei personae din redactie si barfim stirile din ziua respectiva. Dupa o ora si jumatate, ne dam seama despre ce am vorbit mai mult si vedem ce intereseaza poporul.”

A mai spus ca a invatat sa aprecieze ce ii place publicului tinta:” Eu de exemplu am fost dresat de vreo cinci ori. La Soti am invatat sa-mi placa numai taranistii si liberalii, m-am mutat la Sarbu unde am invatat sa-mi placa numai stirile senzationale s.a.”

Si senzationalismul are o limita. Jurnalistul ne-a explicat ca oamenii nu suporta sa vada chiar orice tip de agresiune:” Oamenii au senzatia de respingere si schimba canalul de aceea presa este inaintea politicienilor. Pentru ca presa le da ceea ce isi doresc iar politicienii doar promit.”

“Noi vindem ceea ce cumparati dumneavoastra, publicul, nu ceea ce spuneti ca cumparati”, a fost unul dintre raspunsurile la intrebarea cu privire la genul de presa care prinde cel mai mult la public.

Apoi, a tinut sa precizeze, pentru idealisti, ca “Jurnalismul se reduce la comercial si audienta si nu se mai pune accentul pe celalte lucruri pe care le invatam la scoala.” Dar nu le-a taiat orice speranta celor prezenti, spunandu-le ca exista totusi si o presa de nisa.

Concluzia nu a fost chiar atat de sumbra, cum era de asteptat, cu o nota se simpatie ne-a indemnat: “Sper ca nu ati fost de acord cu mine pentru ca asta este fundamental progresului.”

Unul dintre riscurile meseriei exprimat de Lucian inainte  de a pleca a fost: “Eu sunt un pic cinic. In ’90 eram pe teren in fata unui om care voia sa-si dea foc iar eu i-am zis: arunca mai repede benzina pe tine ca mai am doar 5 minute de filmare, ma lasa bateria.”

Dupa aplauzele de sfarsit, a spus cu un zambet profesionist sa nu fim tristi pentru ca e mult “fun” in meseria asta.

Ioana Panait

Carmen Andronache

Alina Stamati

 

“Presa nu este paradisul, dar nu este nici iadul!”

Dupa patru zile petrecute alaturi de studenti in Tabara de Vara de la Costinesti, Profesorul Universitar Mihai Coman, decanul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti, a acordat un interviu in exclusivitate Centrului de presa al ANT.

Cum vi s-a parut tabara de vara de la Costinesti?

A fost mult peste ceea ce ma asteptam, din doua motive: calitatea invitatilor care au tinut conferintele si calitatea celor au tinut work-shopuri. Au fost oameni devotati copiilor, care au venit sa spuna ceva. De asemenea, mi s-a parut o idee foarte buna ca participantii sa provina din zone semi-profesionalizate si nu amatoristice. Din aceasta cauza, invitatii au fost foarte stimulati si s-au lasat purtati de tineri.

Este utila o astfel de tabara de vara pentru cei care doresc sa aiba o cariera in jurnalism?

Orice forma prin care tinerii se intalnesc intre ei si cu reprezentantii profesiei este utila. Daca era o tabara in care veneau doi profesori si faceau niste lectii nu era util. Se dubla ceea ce se face in facultati. Daca este insa un loc unde se interesecteaza cei din profesie, tinerii, mediul academic este foarte utila o astfel de scoala de vara.

“Taberele de vara nu sunt pentru a invata!”

Se invata mai bine intr-un cadru informal decat in spatiul academic?

Nu. In cadrul informal, doar fixezi mai bine lucrurile deprinse in spatiul academic sau deschizi poarta unor lucruri pe care le vei intelege mai bine asa cum apar ele in spatiul academic. Taberele de vara nu sunt pentru a invata, in sensul “hard” al cuvantului. Sunt pentru ca lucrurile confuze sa iti apara altfel. Practic, sunt un catalizator pentru a regandi ceea ce stii. Daca nu stii, nu ai ce sa relansezi.

Cum vi s-au parut invitatii?

Lucrul care m-a frapat foarte mult a fost ca au venit cu alte argumente, cu un alt ton, identic cu ceea ce spunem si noi la clasa. Aceasta s-a intamplat dupa foarte multi ani, in care discursul reprezentantilor profesiei era antinomic discursului din perspectiva manualelor din specialitate. Discursul celor din profesie era unul de secol XIX: talent, geniu, sclipire. Deja vorbitorii au pus accent pe etica, pe cultura profesionala, pe deprinderi, pe dificultati. Nu au mai prezentat mediul presei ca locul unde curge lapte si miere. Au aratat sincer care sunt dificultatiile, slabiciunile si si-au recunoscut greselile. Deci, satisfactia mea cea mai mare este ca discursul lor s-a aliniat la discursul nostru.

Sa intelegem ca oamenii din presa au pus mana pe manualele de jurnalism ?

Din limbajul lor asta se simte. Mie mi se pare ca oamenii acestia au inceput sa frecventeze bibilografia de specialitate si sa gandeasca in termenii acestei bibliografii. Intr-un anumit fel, sa isi regandeasca traseul si sa isi readuca aminte ca au fost formati in Universitati, ca au fost studenti eminenti si au renuntat la acest antiintelectualism pe care il profesau pana acum.

Cum vi s-au parut studentii participanti?

Cei din FJSC pe care ii cunosc sunt cei aproape de inima noastra, pentru ca sunt cei cu care am facut Caravana FJSC, Serile FJSC, Targul Educatiei. Nu am o surpriza, sunt multumit ca i-am gasit si aici. Este interesant sa vezi cum s-au maturizat si cum reactioneaza la discursul oamenilor din presa.

Au influentat cei din FJSC Scoala de Vara?

Din declaratiile celor de la ANT, care sunt hipermultumiti si nu au mai contentit cu laudele pentru studenti, este clar ca FJSC a schimbat. Au recunoscut ca nu au avut produsele media pe care le-au facut sub conducerea profesorilor coordonatori. Cred ca FJSC a insemnat mult pentru aceasta tabara.

Va continua colaborarea cu ANT–ul?

Vreau sa continuu cu ANT-ul pentru programele pe care le au in aceasta iarna si pentru vara viitoare. Poate vor aparea si alte programe comune, pentru ca ANT-ul este un partener apropiat studentilor.

Pe 1 septembrie incep inscrierile la FJSC pentru examenul de admitere. Daca ati avea urmatorul subiect: “mergeti in anul 1976. Continuati.” Cum ati trata subiectul ?

In 1976 am terminat facultatea, am ajuns la o scoala generala, voiam sa fac critica literara. A fost perioada in care am inceput sa scriu piesa radio, a fost perioada in care mergeam mai mult pe munte decat acum si, sigur, aveam impresia, ca orice om la acea varsta, ca in fata mea se intinde eternitatea.

“Sunt Mihai Coman, am fost repartizat aici!”

Va mai aduceti aminte prima zi de profesor?

Bineinteles. Am ajuns la Scoala nr.30 din Tei , am intrat intr-o cancelarie cu 10-15 persoane care se uitau ca la un obiect ce intra pe usa. Le-am spus: “Sunt Mihai Coman, am fost repartizat aici!”. Si am ramas in picioare. Dupa un timp, cineva mi-a spus sa iau loc. O raceala colegiala generalizata, asa a fost prima mea zi de scoala.

In anul 1983 ati parasit scoala si ati ales jurnalismul. De ce ?

Aceasta este alta poveste. Nu am ales neaparat jurnalismul. Voiam sa scriu mai mult, sa ma dedic mai mult perioadei de cercetare. Am vrut sa merg la Institutul de Folclor, dar nu mai erau locuri, am vrut sa merg la Universitate, dar nu se putea, iar atunci Adrian Vasilescu mi-a propus sa vin in presa.

Ce sfat le-ati da studentilor care viseaza la o cariera in mass-media?

Le-as spune ca presa nu este paradisul, dar nu este nici iadul. Adevarul este undeva la mijloc. Meseria este dura, tine de puterea lor de a indura si de capacitatea lor de a se impune.

“Indarjire, competenta profesioanala si sentimentul misionar”

Cheia succesului in trei cuvinte?

Indarjirea. Este o chestiune personala. A doua este competenta profesionala. Degeaba ai indarjire, daca nu stii sa scrii. A treia calitate este un anume sentiment al misiunii pe care o ai. Sentimentul acesta misionar te face sa induri mai usor vicisitudinile conjuncturale.

Carte de vizita Mihai Coman

Edward Stanescu

In cea de-a patra zi a Scolii Nationale de Jurnalism, ziaristul Mihai Tatulici si decanul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, prof. univ. dr. Mihai Coman, au venit sa vorbeasca despre viitorul presei – oportunitati, amenintari si perspective.

Ce-ar mai fi fost astazi mogulii presei romanesti daca revolutia nu ar fi venit la momentul potrivit? Mihai Tatulici a recunoscut ca o mare parte din succesul tuturor celor din generatia lui se datoreaza sansei: “Revolutia ne-a prins exact cand trebuie, la 40 de ani. Daca aveam 30, eram prea tineri si nu stiam cum sa profitam de situatie iar daca venea mai tarziu, la 50 de ani, nu mai aveam energia necesara. La 40 de ani, cu experienta acumulata deja in presa, a fost perfect.“

Discursul lui Mihai Tatulici ne-a facut sa ne intrebam ulterior daca am avut in fata noastra un ziarist sau un om de PR. A dirijat atent discutia, a oferit raspunsuri controlate, devenind mentorul nostru pentru cateva ore. Din aceasta postura a avertizat studentii in repetate randuri in legatura cu lumea in care se pregatesc sa intre: “Sansa dumneavoastra de a face jurnalism serios pana la 30 de ani este nula si cine isi face iluzii este beat“. Mai mult, s-a referit si la oamenii des intalniti in aceasta meserie: “Nimeni nu iti da voie sa lucrezi pe proiecte mari decat daca esti al dracului. Nici patronul si nici nimeni nu este interesat sa te cultive, ei sunt interesati sa se cultive pe ei insisi.” A adaugat ca opiniile unui jurnalist incep sa fie apreciate in momentul in care acesta isi creaza o autoritate.

O alta piedica in calea succesului tinerilor jurnalisti este cresterea mediei de varsta in presa: “Mai aveti un handicap: se consolideaza generatia Esca. Media de varsta a crescut cu 7 ani de la revolutie si ne apropiem astfel de normalitate.” a afirmat Mihai Tatulici.

Pe de alta parte, Mihai Coman a creat o imagine de ansamblu a problemei cu care se confrunta presa de astazi: “Este un moment straniu. Pe de-o parte scade audienta mass-media si pe partea cealalta cresc incasarile din publicitate.” Conform lui, 80% dintre investitori aleg televiziunea: “Presa este in expansiune si se dezvolta fara interes pentru calitate. Apar mereu posturi noi. Avem mai multe posturi nationale decat Franta. Jurnalistii au si ei salarii mari. Paradoxal, toti sunt multumiti iar industria merge spre prapastie.“

In acest context, Mihai Tatulici a precizat ca in timp ce Mihai Coman creaza o perspectiva, spusele sale reprezinta o fanta: “Fanta asta inseamna lucruri simple care sunt accesibile unor oameni putini. Trebuie sa te nasti cu pasiune si sa te dedici, sa traiesti pentru meseria asta si sa fii al dracului.Cultura profesionala, capacitatea de autocontrol, lipsa inhibatiilor, gandirea asociativa si accesibilitatea la un fond de cuvinte mai mare decat cel uzual” sunt elementele care vor diferentia jurnalistii de succes de cei mediocri.”

Decanul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii a mai atras atentia asupra unei probleme cu care se vor confrunta jurnalistii in viitor: “banalitatea“. In opinia lui, lucrurile din Romania vor intra in curand intr-un ritm normal, iar evenimentele vor fi din ce in ce mai putine: “O sa va rugati pentru o inundatie.“

Mihai Tatulici a dezvaluit si cateva planuri de viitor. “Oamenii sunt nemuritori inca din timpul vietii” – astfel, marele jurnalist isi propune crearea Institutului National de Biografii – arhiva ce va contine documentari ample asupra oamenilor de cultura ai Romaniei. El a inceput acest proiect pe cont propriu inca din anii ’90 si are deja portretele unor oameni ca: Iolanda Eminescu si Titus Popovici.

In prezent, proiectul continua in colaborare cu trustul Realitatea – Catavencu. Mihai Tatulici a mai declarat ca doreste sa angajeze in acest proiect doar tineri, carora le va oferi sansa sa invete si sa evolueze intr-un mediu cu adevarat profesional.

Am fost curiosi sa aflam mai multe despre experienta domnului Tatulici ca jurnalist si viziunea sa asupra viitorului presei:

R. : Cum v-ati facut remarcat pentru prima oara in domeniul jurnalismului?

Mihai Tatulici: Habar n-am. Am intrat in ’71, dar cred ca prima remarca pe care presa a facut-o a fost despre o carte de-ale mele, „Ceata si obisnuinta“, asa ca am intrat in jurnalism pe usa cealalta, din fata, ca tanar scriitor. Deci, aveam deja un mic nume facut. Dar primul meu reportaj remarcat a fost facut impreuna cu seful meu de la “Viata studenteasca”, Tudor Octavian, cel care lucreaza si astazi acolo, si se chema „Universitatea <<Portile de fier>>“. Era un reportaj facut de mine si de el despre hidrocentrala „Portile de fier” si, dupa moda epocii, vorbeam despre oameni care au invatat sa faca hidrocentrale lucrand acolo. Asa am inceput. Daca ma intrebi pe mine cate parale facea reportajul de atunci, nu era cine stie ce. Asa a inceput presa sa scrie despre ce faceam eu, inca din comunism.

R.: Cum se poate sustine presa serioasa in favoarea presei tabloide, daca tinerii jurnalisti nu sunt educati si introdusi in acest sens?

M.T. : Intr-un singur fel: nu prin tinerii ziaristi. Lor ar trebui sa li se creeze conditii pentru a face jurnalism serios. Din pacate, daca respectam evolutia varstelor, aia batrani, care sunt editorii sefi, ar trebui sa va creeze conditiile pentru practicarea unui jurnalism serios, pentru ca voi nu aveti nici experienta, nici autoritate, ca nu va angajeaza nimeni ca directori sau redactori sefi. Deci, actualii directori si redactori sefi ar trebui sa va creeze conditii pentru a face meserie serioasa. Dar daca ei nu tin la asta, sansa voastra e zero. Asta e obligatia generatiei mele, nu a dumneavoastra. Generatia voastra trebuie sa se formeze in spiritul asta, in climatul asta… dar deocamdata va asteapta numai zile negre, dupa cum v-am spus. (rade)

R. : Una dintre concluziile de pana acum a Scolii Nationale de Jurnalism a fost ca generatia tanara se reorienteaza spre valori culturale, indepartandu-se de tabloidizare. Ce parere aveti despre aceasta afirmatie?

M.T. : Ma, sunt niste tendinte pozitive in societatea romaneasca pe care le simt si eu. Am o editura de carte, dupa cum v-am spus si, datorita cercetarilor care se fac pe piata, constat ca nevoia de lectura creste, dar creste foarte incet. Creste totul, dar cu sintagma „foarte incet“. Deci, daca tu imi spui ca tendinta la voi este catre jurnalism serios, nu pot sa va dau decat acelasi raspuns: foarte incet si mult mai incet decat ar trebui.

R. : Viitorul presei sta in mana publicului sau in mana jurnalistilor?

M.T. : N-a stat niciodata (n.r. : in mana publicului), asta este o mare prostie, sa nu faceti confuzie intre marketing si jurnalism. Marketingul inseamna niste politici de intors presa cu fata catre public, catre targetul sau, care e o strategie normala, la urma urmei. Totdeauna presa a stat cu fata catre public, pentru ca, daca n-are cititori, ascultatori si telespectatori, moare. Dar e greu de presupus ca publicul vine cu pretentii la tine sa se educe, sa-l educi. Mi-e greu sa cred ca un tigan din Ferentari, sau un grup, sau comunitatea de rromi, poftim, e standard in exprimare, desi pe mine nimeni nu ma obliga legal sa nu spun „tigan”. Eu spun si tigan si rrom de-a valma, cum imi vine, si am acelasi respect fata de fiinta umana, indiferent ce culoare sau educatie are. Nu vad cum o comunitate de rromi ti-ar putea impune cum s-o instruiesti, cum s-o educi si cum sa ii faci presa serioasa. Pot sa-ti spuna, eventual si poti sa afli si tu, din documentare, care sunt pretentiile comunitatii din punctul de vedere al respectarii obiceiurilor, traditiilor. Presa s-a orientat intotdeauna prin vectorii de opinie. Aia au dirijat si gandirea epocii, si modul in care se face presa. Atentie, nu e o miscare de masa, asta e o miscare de individualitati. Ziaristul care e masa nu exista, exista doar ziaristul care e individualitate. Restul sunt lucratori sau functionari si, cum stii, de cand am scapat de comunism, am invatat ca istoria nu o fac masele, ci personalitatile. Asa si in presa. Presa o fac individualitatile si nu masele (rade). Nici alea populare, nici alea din presa.

R. : Credeti ca jurnalistii de astazi si jurnalistii din viitor vor da calitatea pe mita?

M.T. : Nu. Fenomenul e tot mai mic. Se mai da mita in presa, se mai face trafic de influenta, pentru ca salariile executantilor sunt inca foarte mici. Dar, uite, spunea domnul Coman in intalnirea noastra, ca a scazut numarul de telespectatori si asa e. In Germania a scazut si mai mult, pentru ca nivelul de trai creste. Si in momentul in care ai bani, iti consumi banii pe cultura, weekend, natura, miscare, vizite, calatorii si te uiti mai putin la televizor, este un trend normal. Asa se va intampla si in viitor, pe masura ce nivelul de trai din Romania va creste, va scadea mita in presa, va creste nivelul de etica in profesiune. Daca tu ai 2000 de euro din start, capacitatea unui interlop de a te cumpara cu 200 de euro e zero, da? Indiferent de morala ta. Vorbim in general despre oameni care sunt coruptibili. Toate fiintele umane sunt coruptibile, depinde de pret. Daca ajungi sa fii un mare ziarist, care e bine platit si care are din ce trai pe termen lung, sa poti sa-ti permiti sa stai acasa doi ani daca ti-e sila de redactia in care ai lucrat, in clipa aia e foarte greu sa te corupa si cu un milion de euro, pentru ca nu dai prestigiul si cariera pentru care ai muncit pentru un milion. Ce faci a doua zi, te ascunzi in paduri? Mecanismul e atat de simplu, dar noi nu vrem sa-l invatam si nici nu avem cum sa-l aplicam. Cum sa-ti dam noi tie 2000 de euro din prima zi de serviciu, n-avem de unde, ca nu produci de atat? (rade)

R. : Evolutia presei a inceput de la scrisori si a ajuns acum la Internet, presa decenta fiind acum prezenta in mare parte pe suportul mediatic online. Unde se va indrepta presa, de-acum incolo?

M.T. : Toate tendintele sunt online. Sa stii ca eu am o parere diferita de a generatiei voastre si de a multor dintre colegii mei tineri, cu care lucrez. Eu nu cred ca viitorul presei este al internetului, nici gand. Sa-ti spun si de ce, e o observatie foarte simpla. Accesul la presa este un fenomen social. Tu te uiti la presa pe calculator singura, hai, sa zic ca mai chemi un prieten langa tine, dar vizionarea la televizor si citirea ziarelor este pentru socializare. La televizorul pus pe perete se uita mai multe persoane. Ziarul se discuta la serviciu cu comunitatea de acolo, in timp ce internetul este business-ul omului singur. Iar presa nu este pentru omul singur, presa este pentru fiinta sociala. Asa ca, eu cred ca viitorul internetului este destul de limitat, iar evolutia lui in S.U.A., spatiul cel mai dezvoltat pentru internet, dovedeste acest lucru. In continuare, „New York Times” e „New York Times”, pot sa apara zece interneturi. Si nu numai in materie de ziar sau de magazin saptamanal, ca au si ei un supliment, „New York Times Magazine”. Ei, deci, eu cred ca, indiferent de suport, media este o problema de socializare si nu de singuratate, cum sunt deseori calculatorul si internetul, pentru niste oameni mai introvertiti. Presa e pentru extrovertiti.

R. : Inainte, oamenii erau foarte incantati de ideea ca pot sa cumpere un ziar si sa comenteze un anume text. Ce s-a intamplat intre timp?

M. T. : S-a produs o criza la voi, la mine si la generatia mea nu s-a produs. Noi discutam in continuare articole adevarate. Pentru noi, comunitatea profesionistilor inseamna discutie de continuturi…

R. : Da, pentru ca sunteti in domeniu, dar ma refer la restul persoanelor…

M. T. : N-ai dreptate. Pe mine ma amuza foarte mult faptul ca abecedarul intra in voi pe file, nu tot odata. Sa-ti dau un exemplu: tabloidul „Libertatea”. Te-ai uitat pe Sondajul National de Audienta, sa vezi cati cititori are un ziar? Ei, rata de citire a unui ziar de catre mai multi cetateni e rata de socializare in legatura cu ziarul. Acelasi lucru se intampla si cu o emisiune de televiziune, nu e vizionata de o persoana, e vizionata de familie sau de comunitate. Eu nu cred ca a disparut discutia despre continuturile din presa. Consider numai ca generatia voastra e atat de preocupata de alte lucruri, incat uita sa-si faca un element obligatoriu in aceasta meserie: feedback-ul. Daca eu te injur pe tine, ca entitate comunitara, tu ar trebui sa te interesezi de lucrul asta, sa ai atitudine. Asa ca, eu nu cred ca asta se intampla. (zambeste)

R. : Ganditi-va ca sunteti un bucatar care are ingredientele jurnalistului perfect. Care este reteta de succes a jurnalistului ideal? Ce ingrediente ati folosi?

M. T. : Nu am fabricat decat un singur tip de jurnalist, Mihai Tatulici. Atat. Toti ceilalti nu au obtinut de la mine decat oportunitati: Marina Almasan, Mihaela Radulescu, Teo Trandafir, sau Mircea Badea, care au crescut cu mine, au invatat meserie, eu i-am bagat in presa, in televiziune sau in radio. Ei nu sunt creatia mea. Eu nu le-am dat decat oportunitatea si am facut corectie profesionala din mers, atata tot. Eu, in realitate, nu am creat decat un singur jurnalist, pe Mihai Tatulici si ingredientele mele, personale sunt cele cu care m-am nascut.

R. : …si anume?

M. T. : Forta de munca, ambitia, personalitatea, educatia. Astea sunt, nu-i mare branza. (rade)

R. : Dupa parerea dumneavoastra, care este jurnalistul roman care ar trebui sa reprezinte un model pentru tinerii jurnalisti?

M. T. : Nu exista unul, sunt mai multi…

R. : …cel mai bun.

M. T. : Dupa parerea publicului, cel mai bun, care a iesit in sondajele nationale trei ani la rand, e Cristian Tudor Popescu. Dar, ce-i drept, perceptia publicului tine si de moda. Acum se poarta agresiunea in exces. Lui Popescu ii pute tot si ii ia pe toti in raspar. Astea-s vremurile. Ziaristul vremii numarul unul in Romania este Cristian Tudor Popescu. Al acestor vremuri (bate cu degetul in masa, pentru a puncta ultimele trei cuvinte). Maine s-ar putea sa fie altul.

R. : In acceptiunea publicului, dar in a dumneavoastra?

M. T. : Noi avem un obicei care e foarte util in presa: nu ne suportam, astia, mai cunoscuti. Nu ne suportam mai deloc unii pe altii, desi vorbim, cu unii lucram impreuna temporar… Avem o perceptie mai ascutita asupra personalitatii fiecaruia. Sigur, ne respectam performanta, asta nu ai ce sa faci, ca ea e evidenta. Dar nu ne iubim. Si asta e un lucru bun. Adulatia nu face bine nimanui si in niciun caz acestor mari egoisti care suntem noi.

R. : Ce sanse avem noi, tinerii sa reusim in presa prin metode cinstite?

M. T. : Am zis in mai multe emisiuni, dupa inundatiile de anul asta, ce mi-a zis un taran: „Munca este pentru trai, fura daca vrei sa ai“. Depinde ce vrei sa faci: vrei sa traiesti bine sau vrei sa te lafai in bani? Sunt diferente foarte mari. Eu, de exemplu, am tot ce-mi trebuie ca sa traiesc bine, dar nu ma lafai in bani, n-am avere, n-am super-case, n-am terenuri, n-am masini de lux… am un Jeep pe care mi l-a dat Realitatea TV, ca trebuie sa fac teren, sa intru prin ape, prin noroaie. Eu ma multumesc cu asta, ca este foarte de ajuns. Am hainele pe care le vreau, accesoriile pe care le vreau, casa pe care o vreau, nu am o problema, dar nu e vorba de bogatie. Iar ziaristul care devine bogatas nu mai e ziarist. Ala e antreprenor sau altceva. Eu, spre deosebire de majoritatea celor care cred ca trebuie sa furi ca sa ai, cred cu sinceritate ca trebuie sa ai talent si sa fii foarte valoros in domeniul tau, ca sa poti trai bine, nu sa ai… sa ai, la romani, stii ce inseamna: avere. Nu. Inseamna sa poti trai bine. Si poti sa ajungi la asta. Fiti atenti: nu poti sa spui ca Teo Trandafir a furat vreodata bani, dar traieste foarte bine. Nu poti sa spui ca Mircea Badea a furat… poate a incercat el sa faca o mare afacere cu fabrica lui de chibrituri (rade) si are frustrari acum pe care le spune la televizor. Nu a reusit sa se faca om de afaceri, ca atunci umbla la costum, la cravata, smecherii (rade) si i-a dat viata in bot, la tentativa lui de a se face om de afaceri. De-aia e atat de revoltat, ca n-a ajuns om de afaceri. Da’ e prostanac, nu intelege ca el are succes in meserie, nu in succesul lui de fabrica de chibrituri, ce sa spun… e si ridicol. Eu cred ca poti sa traiesti bine facandu-ti meseria cinstit, fara probleme. Dar, repet, iti trebuie un ingredient pe care nu-l gasesti pe toate drumurile, se cheama talent. Media cumpara talentul. Cum a aparut, il inhata, il plateste bine, ii sufla in fund, pentru ca tirajele determina incasari de publicitate majore. Trebuie sa invatam odata lucrul asta, ca eu, daca am 400 de mii de telespectatori pe minut, salariul meu reprezinta o catime din aia. Ii dau patronului ce-i al lui si el imi da mie partea decenta. Toata lumea e multumita.

R. : Se mai respecta astazi etica profesionala?

M.T. : Nu. Nu se respecta mai deloc, as zice chiar ca e mai rau decat pana in ’89, cand erau restrictii impuse de Partidul Comunist si cand decenta formala consta in aceea ca exista si pe vremea aia o deontologie a jurnalistului comunist, pe care o respectai de frica, pentru ca nu aveai incotro. Acum, libertatea excesiva a facut ca, principial, oamenii sa spuna la televizor ca exista deontologie, principii, nu stiu ce, dar, in realitate, in redactie nu se intampla intotdeauna asa. Cu cat capitalul tau de incredere creste, cu atat ajungi sa fii responsabil de deontologia ta proprie. Eu cred ca, in ciuda faptului ca am format Clubul Roman de Presa, nu am ajuns la etapa in care jurnalismul, ca o categorie profesionala in sine, sa aiba deontologie. Exista ziarist, persoane care sa aiba propria deontologie, nu exista comunitate deontologica. Asta e situatia, acum, in Romania.

R. : Care credeti ca a fost momentul in care au aparut probleme in presa?

M. T. : Problemele apar odata cu libertatea si cu prezenta capitalismului. E simplu. Cand sunt bani si libertate, totul se bulibaseste, in absenta regulilor severe, cum v-am spus si-n intalnire. Daca legea nu are sanctiuni, e veselie, paranghelie, una spunem la televizor, luam banii din spate, toata lumea e multumita. Asta e nenorocirea Romaniei si nu nu numai in privinta jurnalismului, ci si a clasei politice, si a oamenilor de afaceri.

R. : Spuneti-ne, in doua cuvinte, conceptia dumneavoastra despre jurnalism.

M. T. : In doua cuvinte?

R. : Da. Doar doua.

M. T. : Va spun doua care parca nu au nicio legatura cu meseria asta si au legatura cu foarte multe meserii: noroc si talent.

Larisa BOBLEA

Bianca TATARASCU

Cosmin NITU

Contrar aşteptărilor celor prezenţi la dezbatere, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut notă discordantă cu părerile personalităţilor invitate anterior. El a refuzat să facă vreo precizare cu privire la felul în care va evolua presa: “Condiţia jurnalistului este în plină schimbare, atât în România, cât şi pe plan mondial. Voi ştiţi ce o să fie, eu chiar nu mai ştiu. „

Jurnalistul a precizat că vine din vremurile în care se făcea presă profesionistă şi nu vrea să se „upgradeze”: “Am colegi care doresc să se reinventeze, fac eforturi jalnice; eu nu mă schimb, lucrurile evoluează pe lângă mine. „

Cristian Tudor Popescu a vorbit în continuare despre faptul că fiecare mediu informaţional modifică tipul de activitate, percepţia şi cultura în respectiva societate. “Publicul s-a modificat, iar acum ceea ce contează este interactivitatea. Pentru a avea succes, trebuie să ştii să interacţionezi cât mai bine cu publicul, să-i dai senzaţia că ia parte la facerea actului jurnalistic. „

Acesta a povestit că în trecut, oamenii citeau ziarul cu un interes maxim, iar în ziua de azi, lectura interpretativă a dispărut. Acest lucru a dus la declinul editorialului. La fel, şi ancheta este în declin, din considerente politice şi economice, în special la TV. Posturile de televiziune preferă să umple cu talk-show-uri grila de programe pentru că e mult mai ieftin.

Cu privire la degradarea calităţii presei scrise, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării, prof. univ. dr. Mihai Coman, afirmă că a ajuns să nu mai conteze conţinutul, şi că unele medii reuşeşc să trăiască numai prin ambalaj. “Multă vreme, în expresia mass-media, teama a fost faţă de cuvântul media: ne omoară televiziunea, ne mănâncă internetul. Aceste temeri nu sunt fundamentate, pentru că pot convieţui radioul cu presa scrisă, cu televiziunea, cu internetul, fiecare într-o pondere mai mare sau mai mică. „

“Problema, de fapt, este cuvântul mass: masa dictează şi formatează conţinutul mai mult decât media, aşa cum existau temeri. „ a spus Cristian Tudor Popescu.

Toată lumea vrea să antreneze masa, iar pentru asta orice e bun: “Vrăjitoare, călăreţi pe cai, Elodii, Prigoană (care se exprimă în legătură cu orice; el venit din zona gunoaielor, îţi zice cum e cu viitorul, cu filosofia, cu viaţa). Eu cu Hurezeanu facem rating de1,7, 1,8, Prigoană nu scade sub 2, indiferent de subiect. Audienţa se realizează oricum, scrupulele sunt pe terminat”. mărturiseşte cunoscutul jurnalist.

Continuând discuţia despre condiţia jurnalistului, acesta este de părere că jurnaliştii formatori de opinie “s-au dus“. Acum lumea e mult mai interesată să vorbească despre lucruri personale, cu oameni pe care nu îi cunosc. Dialogul editorial, în online, ajunge să fie un spaţiu în care toţi ajung să îşi dezbată problemele, iar editorialistul rămâne în umbră.

Mihai Coman a continuat ideea, susţinând că spre deosebire de acum 10 ani când “oamenii stăteau la coada” să audă părerea unui om, acum vor să vadă animaţie.

Cristian Tudor Popescu priveşte internetul ca pe un mediu în care se poate trăi din idei deştepte, însă nu este de acord cu migrarea jurnalismului în online pentru că se pierde controlul. În opinia sa, jurnalismul făcut pe bloguri se contrazice cu profesia de jurnalist. În acelaşi context, a spus că el nu are nevoie de un jurnal online, pentru că viaţa privată trebuie să rămână privată, motiv pentru care nu îşi va face niciodată un blog.

Referitor la televiziune, Cristian Tudor Popescu consideră Realitatea TV un post jurnalistic, însă constată că şi acesta s-a schimbat, prin apariţia personajelor precum Vadim sau Becali. La vederea acestui circ din presa televizată, recunoaşte că îi vine din ce în ce mai greu să rămână la Realitatea dacă postul va continua în ritmul acesta.

Cristian Tudor Popescu mărturiseşte că nu a vrut să devină jurnalist pentru că nu a trecut prin procedurile caracteristice: nu a absolvit Academia Ştefan Gheorghiu. Consideră că acum, orice persoana care nu a absolvit studii de profil dar lucrează în breaslă se consideră jurnalist.

Întrebat ce ar fi făcut pe plan profesional dacă s-ar întoarce în anii ’80, acesta a răspuns că ar fi ales meseria de scriitor sau că ar fi făcut film. “Jurnalismul m-a ales pe mine, nu eu pe el. „ a declarat ziaristul.

Deşi a afirmat faptul că nu poate să ne dea sfaturi, ne-a destăinuit că în jurnalism a trăit ghidându-se după două cuvinte: “cinste şi gramatică„ , ceea ce le cerea I. L. Caragiale ziariştilor vremii sale.

Anca PETRESCU
Vlad ILAŞ

Vom asista la disparitia presei traditionale in favoarea celei online? Jurnalism online sau jurnalism traditional? Cei care scriu pe bloguri, la radiouri sau televizuni online sunt ziaristi? Acestea sunt intrebarile la care si-au propus sa raspunda participantii la conferinta  “Jurnalism online. Perspective-reglementarea Internetului in Romania ” din cadrul “Scolii Nationale de Jurnalism pentru Tineri”. Responsabili cu lamurirea notiunii de “jurnalism online” au fost cei trei invitati ai intrunirii : prof. univ. dr. Mihai Coman, asist. univ. Horea Mihai Badau, din partea Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii de la Universitatea din Bucuresti  si Augustin Lupu, fost director al postului Radio France Internationale.

Primul care a luat cuvantul a fost domnul Horea Badau, care le-a vorbit celor prezenti  despre “blogosfera”. Acesta a precizat ca blogurile tind sa devina foarte importante pentru domeniul mass-media, insa a apreciat ca nu s-a stabilit inca daca “blogul este jurnalism online sau nu”. Intr-un spirit ironic, dar si critic, pe alocuri,  el a mentionat cativa blogeri din “top ten-ul romanesc”, avand grija sa aminteasca atat punctele slabe cat si ingredientele-cheie pentru construirea unui blog de succes.

In opinia lectorului, “a scrie pe blog este un pas spre presa reala traditionala, deoarece blogurile au devenit o  importanta sursa de informare pentru majoritatea jurnalistilor”. Tocmai din acest motiv, in continuarea discursului, Horea Badau a precizat ca in curand va fi infiintata, conform unei directive a Comisiei Euopene, o organizatie care sa reglementeze Internetul si care va avea “atributii asemanatoare CNA-ului “.

“Blogul reprezinta o modalitate prin care iti poti face o cariera in jurnalism” , a incheiat Horea Badau, care a tinut sa dea un sfat participantilor la discutie: “reteta de succes este sa scrieti in fiecare zi pe blog materialele proprii”.

Augustin Lupu, in calitate de patron al unei firme de suport tehnic pentru radio, a preluat cuvantul prin mentionarea faptului ca “internetul ofera anonimitate utilizatorului”. El a apreciat ca “valoarea unui gand, produs, idee  este testata prin numarul de afisari sau de cititori din fiecare zi”.

In alta ordine de idei, Augustin Lupu a explicat care sunt elementele necesare realizarii unui post de radio online : un server de streaming audio si un player. Intentiile de constituire a unui radio personal au fost spulberate apoi de mentionarea unor mici amanunte : “desi pare simplu, urmeaza partea cea mai importanta : pentru a difuza muzica pe un astfel de post nou creat, trebuie sa platiti dreptul de autor la finalul fiecarei luni. Spre exemplu, eu difuzez  100 de melodii ce apartin unei case de discuri intr-o luna, apoi fac lista si astept sa mi se spuna un pret”, a adaugat Augustin Lupu.

El a concluzionat ca Internetul este o metoda care “iti da posibilitatea de a te face cunoscut fara limite geografice”, ceea ce face diferenta intre jurnalismul online si cel traditional.

Alina Stamati

Andrei Militaru

 

“Daca nu ati citit Caragiale, Arghezi, sa aveti limba de drac, limba rea a jurnalistului, sunteti niste nimicuri”. (Cornel Nistorescu) Asa ca, dupa conferinta sustinuta la Scoala Nationala de Jurnalism de la Costinesti, l-am rugat sa ne dea un mic interviu, ca sa ne explice mai bine…

Pentru inceput, am vrea sa ne spuneti cate ceva despre dumneavoastra, din perioada studentiei.

Banal, ca si toti ceilalti, numai ca eu am muncit in plus, nimic altceva. Inainte de a fi student, am lucrat intr-o fabrica si am avut o forta de munca uriasa. I-am coplesit pe ceilalti cu puterea mea de munca. Asta a fost unul din atuurile mele. Puterea de munca si nervii. Pe ceilalti i-au lasat cand nervii, cand puterea de munca. Pe mine nu m-au lasat. Si atunci am continuat cursa mai mult.

Cum vedeti studentii de la jurnalism din ziua de astazi, care vor sa aiba o cariera in domeniu?

Nu vor sa aiba o cariera in domeniu. N-am vazut jurnalisti tineri care sa vrea sa aiba cariera in domeniu, la modul serios. Doar ca si-au dorit cai verzi pe pereti, fara sa faca eforturi, nu inseamna ca si-au dorit o cariera in domeniu. Foarte putini fac eforturi adecvate, pe masura idealului sau a scopului, a dorintei pe care le au.

Ce parere aveti despre initiativa ANT-ului si despre aceasta scoala de vara?

E o idee buna de a pune impreuna oameni care sunt legati de aceeasi preocupare, din diverse locuri din tara, pentru ca o sa vedeti ca jurnalistica inseamna sa te misti foarte mult in spatiu, a avea contacte in multe locuri ale tarii. Uneori, e nevoie sa ridici un telefon, sa suni undeva, in tara. E bine sa ai contacte in toata tara, oriunde. Asta cere profesia. Daca trebuie sa aflu ceva de la Targu Neamt acum, nu trebuie neaparat sa fug eu pana la Targu Neamt, ca viata mea nu-mi ajunge, nu sunt eu ubicuu, sa fiu peste tot. Dar trebuie sa stii sa ridici un telefon, sa suni la Targu Neamt la cineva, care sa-ti spuna sau sa fie dispus sa mearga pana la coltul blocului, sa-ti spuna daca e adevarat ce ai aflat sau nu. E foarte important ce se intampla aici, la Costinesti, ca poti sa faci un mic networking de comunicare si poti sa vezi cum gandesc colegii tai de generatie. Aceste intalniri cu diversi oameni din media care pot sa-ti impartaseasca ceva din experienta lor, iarasi cred ca sunt utile. E o idee buna. Toate reuniunile profesionale, pana la urma, ca sunt la inceputul carierei sau ca sunt la sfarsitul ei, sunt utile. Folosesc breslei, folosesc actualizarii, folosesc unui spirit comunitar, e un lucru bun. Merita cheltuiti bani si pentru lucruri de genul asta.

Referitor la ce ati spus, la a avea contacte, relatii…

…e o arta. In jurnalistica, unul din lucrurile foarte importante e sa stii sa dai un telefon. Ca daca suni toata ziua si nu esti in stare sa afli ceva de la un politai, esti un prost. Important e ca de la primul telefon sa afli ce-ti trebuie. Ca daca dai cinci, deja ai pierdut foarte mult timp. Daca esti prost si nu stii unde sa dai un telefon la momentul potrivit, cand iti trebuie, si o balbai din institutie in institutie, din secretara in secretara, atunci esti un tampit, nu esti un jurnalist bun. E important sa stii sa vorbesti la telefon. In epoca premergatoare telefoanelor, un bun ziarist, un bun reporter trebuia sa stie sa se lipeasca de sufletul telegrafistelor de la teletext si a centralistelor de la hotel, ca sa transmita. ‘geaba erai mare jurnalist ca gandire, daca nu stiai sa socializezi cu o receptionera si cu centralistele de hotel, ca sa-ti faca legatura, sa transmiti cand trebuie. Atunci aia era. Era una din componentele obligatorii. Acum s-a schimbat timpul, trebuie sa stii sa ajungi la informatie altfel, sa socializezi, sa relationezi in societate, astfel incat sa faci in timp real ceea ce trebuie sa faci. Profesia asta nu e una de stoc, nu sta pe stoc, nu lucreaza pe stoc decat foarte putin, e un procent de maximum 5% de subiecte pe care le tii pe stoc, ca sa astepti acalmie si sa ai cu ce umple, cand nu e niciun subiect. Ai niste subiecte la rece care stau, dar restul, toate sunt la zi si, atunci cand este o penurie cumplita de evenimente, scoti ceva care e mai vechi si e “tinut la rece”. Jurnalismul se lucreaza in timp real. Daca nu stii sa produci ceva, sa te descurci intr-un timp anume, pana a pornit rotativa, pana a dat numaratoarea inversa la stiri, esti in afara jocului.

Avand o experienta asa mare in domeniu…

…nu asa mare, dar am. (rade)

…am vrea sa ne spuneti diferentele dintre presa din perioada comunista si presa de acum…

…enorme!

… daca libertatea de acum ingradeste cumva calitatea presei.

Prin neprofesionalism si prin prostie, prin lipsa de seriozitate se ingradeste calitatea presei si exprimarea. Atunci, din cauza limitarilor si a amenintarilor, si a presiunii, preocuparea era pe calitatea scrisului, a subiectului, a ideii si pe exprimarea mai rafinata, cu apropouri, cu aluzii, cu ironii, era o preocupare speciala pentru calitatea exprimarii cu mai multe nivele de comunicare, cu mai multe etaje, texte cu mai multe semnificatii. Era “tehnica soparlei”, bagai zece-cin’spe soparle, ca-ti taie sapte si tot raman patru sau cinci. Era un alt tip de jurnalistica, care era una libera total pe anumite subiecte, aproape totul puteai sa scrii despre fotbal, dar nu puteai sa atingi probleme care vizau sistemul social, partidul comunist, ideologia comunista. Nu se putea face o presa adevarata, despre adevaruri. Erau foarte multe adevaruri crude si cumplite, care obligatoriu trebuiau ignorate sau trecute sub tacere, sau spuse intr-o minciuna totala. Dar ca perfomanta profesionala, eram obligati sa ne exercitam pe suprafete foarte mici, cu mize mici. La lucruri cu miza, accesul era interzis. Acum e liber la orice fel de subiect, dar nu exista capacitate profesionala de tratare. Responsabilitatea profesionala si capacitatea de intelegere sunt foarte reduse.

Ati facut compromisuri?

Eu? Da. Dar ce, am fata de om de sticla sau de om de piatra? Evident ca am facut compromisuri. Sper sa nu fi fost atat de mari si cred ca nu au fost atat de mari, din moment ce pot sa ma uit in ochii tai cand spun asta. Regret greselile pe care le-am facut si compromisurile pe care le-am facut, inclusiv ca nu am protestat, ca nu am spart geamurile Comitetului Central, sau masinile lui Ceausescu, regret ca n-am facut asta. Am facut compromisuri si le regret cumplit. Si nici n-am nevoie de restul lumii sa-mi spuna asta, ma doare si mai rau, dar trebuie sa indur asta, n-am incotro. Am facut compromisuri, sigur ca da. Nu atat de mari incat sa-mi fie rusine rau de tot si sa nu mai pot continua cursa, dar am facut si-mi pare rau pentru toate pe care le-am facut. N-am crezut ca o sa cad atat de usor. Dar vrei sa-ti spun ceva? Am o scuza. Am fost intr-o situatie in care, daca eu nu as fi facut un compromis, nu se schimba mare lucru. Pentru ca toata lumea a gandit ca trebuie sa se sacrifice cineva. Si nu am avut o gandire ca toti trebuie sa facem un efort. Tara asta nu s-a comportat ca o tara, ci ca o adunatura de oameni care trebuie sa se salveze fiecare pe cont propriu. Ori, era nevoie, ca sa putem face fata unei amenintari atat de grave, adica totalitarismului, sa ne opunem toti. Ideea ca un jurnalist poate sa schimbe un guvern e o iluzie. Ideea ca un singur om poate vindeca, salva o tara de la rau, e o iluzie. Comunitatea trebuie sa aiba capacitatea de a se organiza, concentra si de a face ceva pentru a se salva de la rau. Nu un om, da?

Aveti un sfat pentru cei care vor sa devina jurnalisti?

Sa incerce sa devina (rade), dar sa o faca la modul serios, ca altfel… stii, e ca atunci cand nu ajungi la capat, acolo unde sunt parfumurile tari, esentele, bucuriile mari. Am cunoscut un pescar, mi-a placut foarte mult povestea, unul care a prins un morun de 500 de kile, in zona Jurilovka. Erau el si cu un copil cand au prins morunul ala, si povestea cum s-a luptat sa-l bage in barca: “Dumnezeu m-a ajutat. Am tras morunul pana am ajuns in apa pana la piept, am stat pe nisip si am bagat apa in barca, si, plina cu apa, am putut s-o bagam sub morun, apoi am pus dopul, am inceput sa scoatem apa pe langa morun si a ramas pestele in barca. Vezi, trebuie sa te ajute mintea, dar nu e destul. Trebuie sa te mai aleaga si morunul pe tine”. (radem) Ba, trebuie sa muncesti, sa te ajute mintea in aceasta profesie, dar trebuie sa te aleaga si profesia pe tine. Stii ca de foarte multe ori in viata am avut sentimentul absolut miraculos ca cineva imi face favoruri? Ca Dumnezeu imi zice: “Fa-te tu ziarist, stai in meseria asta, ca eu ti le bag in fata, ti le aduc inainte.” Pe cuvantul meu de onoare, am avut situatii in care nu se putea altfel. Norocul de a intalni asemenea oameni, oameni-subiect, nu poate veni decat de la un mare noroc, adica de la Dumnezeu, ca altfel cum? Dar, ca sa ai noroc, trebuie sa crezi in el, sa te pregatesti, trebuie sa muncesti sa ai noroc. Norocul nu vine oricum. Trebuie sa fii pregatit sa ai noroc, ca norocul e ceva de la destin, de la hazard, de la Dumnezeu. Dar trebuie sa fii pregatit, ca daca esti prost, uite, degeaba i-a venit lu’ ala’ pestele, daca el nu avea minte sa il prinda, sa il bage in barca, si degeaba ar fi avut minte sa prinda pesti mai mari, daca nu i-ar fi venit niciunul… astea sunt niste pilde frumoase, din care se pot trage concluzii…

Cosmin NITU

Si jurnalistii gresesc, nu-i asa? Cornel Nistorescu a recunoscut ca a gresit cand a luptat contra reglementarii presei: “ne era tuturor teama de revenirea practicilor comuniste si atunci in numele libertatii de exprimare am luptat impotriva legii presei”.

Cunoscutul jurnalist considera acum ca nereglementarea presei este una dintre cauzele tabloidizarii media, a degringoladei valorilor morale si a degradarii statutului professional al jurnalistilor. “Libertatea presei si a cuvantului este un bun public care nu poate fi gestionat decat cu o anume civilitate, cu o anume experienta in domeniu. Daca faci 100 de televiziuni nu inseamna o libertate de exprimare, ci o lipsa de responsabilitate. Circul de acum din media este rezultatul lipsei de educatie si de reglementare.”

Cornel Nistorescu a stabilit inca de la inceput cursul discutiei de astazi: “Presa de acum este intr-o situatie extrem de nefericita. Cea mai proasta presa de dupa 1990.” El si-a construit un discurs abrupt, tocmai pentru a fi sigur ca mesajul sau este perceput corect.

Formula care a revenit frecvent a fost: “Am gresit.” Iata un exemplu: “Ma simt vinovat de lansarea unor impostori.”

Mass-media de astazi, in conceptia domnului Nistorescu, este lipsita de valori si perspective si se caracterizeaza prin: “Invazie de nonprofesionalism”, “limbaj pervertit”, “lipsa de repere morale”, “presa invadata de impostori”, “iresponsabilitatea libertatii de exprimare”. Mai mult decat atat, “In loc sa fie un gardian, un caine de paza, presa de acum este doar un mijloc de a face spectacol si a face bani si nu cred ca are vreun viitor.” Presa devine practic inutila societatii: “nu provoaca nimic, nu gazduieste dezbateri si toate acestea sunt produsul unei politici deliberate si netrasnparente. Meseria de jurnalist ajunge de asemenea sa se degradeze: “Nu mai e o referinta de tip moral si professional sa fii jurnalist.”

Dupa spusele jurnalistului, 2004 a fost anul in care presa a inceput “aterizarea de la altitudinea morala” la care se afla pana in acel moment. Nu numai jurnalistii sunt vinovati pentru actuala stare de lucruri din mass-media. Derapajele presei fac parte   dintr-un plan bine pus la punct al puterii politice care urmareste anihilarea rolului critic al presei, spune Cornel Nistorescu. “Inainte de 2004, Romania a fost terorizata de presa. Lumea politica a fost dominata pana la teroare, era inversul situatiei de acum, pentru ca principalele forte care au tinut piept partidelor aparute imediat dupa caderea regimului comunist au fost presa si strada.” Ca sa puna capat acestei situatii, puterea a redus la tacere, in opinia lui Cornel Noistorescu, jurnalistii cu coloana vertebrala si a incurajat tabloidizarea presei. Metoda folosita: transformarea jurnalistilor critici in producatori ai unui spectacol ieftin.

Desi nu este “un nostalgic” al practicii jurnalistice din timpul dictaturii, el recunoaste ca cenzura reprezenta o provocare: “Nu prefer profesia de atunci dar erai in situatia de a dansa pe jumatate de metru patrat si trebuia sa dansezi printre randuri. Trebuia sa te exersezi la nebunie ca sa poti spune ceva si sa nu incalci regulile comunismului.”

Cornel Nistorescu a tinut sa sublinieze intr-un mod imperativ ca locul jurnalistului este pe teren si nu in redactie, in fata unei pagini de internet: “Voi traiti mai mult pe internet decat pe teren! Documentarea pe internet e secundara pentru jurnalist. Inapoi la biblioteca si la calatorit prin tara!”

Imaginea idilica a studentilor cu privire la profesia de jurnalist a fost spulberata de fostul director al Evenimentului Zilei: “Nu exista geniu in jurnalism. Daca erati geniali nu ajungeati jurnalisti”.

Cornel Nistorescu a vorbit despre tendinta tinerilor de a-si justifica ezitarea intrarii in profesie prin lipsa relatiilor din domeniu: “Vreau sa va scot din cap iluzia ca meritati sa fiti angajati doar pentru ca sunteti studenti la jurnalism. Meritati sa vi se dea sansa sa demonstrati de ce sunteti in stare.”

Ioana Coman,

Larisa Boblea,

Patricia Labou

 

 

 

Ultima Scoala de Vara organizata de ANT in acest sezon, s-a deschis ieri. Kovacs Peter, presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret, a fost unul dintre cei care au tinut un discurs introductiv in fata participantilor.

Rep: Ati spus mai devreme ceva foarte interesant si anume: “Jurnalistii nu pot exista fara politicieni si nici politicienii fara jurnalisti.” V-ati referit in mod special la jurnalistii de pe politic sau la jurnalisti in general?

Kovacs Peter: Desigur, la jurnalistii de pe politic. Majoritatea organelor de presa apartin ori direct, ori indirect, unor politicieni sau unor anumite partide. Eu cred ca jurnalistul simplu, folosind intre ghilimele cuvantul simplu, nu este influentat de aceste miscari politice. Miscarile si aranjamentele se fac la nivel mai inalt, direct cu conducerea respectivului organ de presa. Si sunt cativa oameni importanti care au un nume cu greutate si lucreaza cu cei cu care din punct de vedere al ideologiei politice sunt de acord, dar majoritatea ziaristilor nu sunt influentati de aceste miscari.

Rep: Ajungem astfel la urmatoarea declaratie, ca jurnalistii se imbogatesc in mod similar. . .

K.P. : Nu. Am inceput cu a spune ca politicienii nu mint mai mult decat ziaristii. Si apoi am continuat ca majoritatea politicienilor nu mint si nici majoritatea ziaristilor. Sunt politicieni care mint si sunt ziaristi care mint, dar nu vreau sa folosesc acest termen de”a minti”, pot sa spun ca ei “nu spun toata povestea”, sau nu spun adevarul total. A scoate din context cateva cuvinte este foarte usor si inseamna total altceva, asa cum ai spus tu, un exemplu foarte concludent.

Rep: Care e relatia jurnalist-politician din Romania?

K.P. : E o relatie destul de ciudata, delicata. M-am referit la asta si la deschiderea Scolii de Vara. Politicienii sunt invatati la diferite cursuri si la diferite actiuni- desigur nu la facultate, pentru ca nu exista facultate pentru politicieni – ca e bine sa fii prieten cu jurnalistul. Astfel poti sa plasezi diferite informatii in timp util. Jurnalistilor care se ocupa cu politicul li se spune ca e foarte bine sa fii prieten cu politicianul, pentru ca este important sa faci rost de informatie repede pentru a o publica primul.

Rep: Sa intelegem ca intre politicieni si jurnalisti trebuie sa existe relatie bazata pe prietenie si amicitie?

K.P. : Da, si aceasta legatura dureaza de obicei pana la prima greseala. Eu, de exemplu, daca ti-as spune tie sa dai aceasta informatie off the record, sa nu spui ca eu ti-am zis-o pentru ca o sa am probleme. Daca tu imi spui numele, atunci la revedere, tie nu o sa-ti mai dau niciodata o informatie. Totul trebuie jucat cu tact.

Rep: Asa cum jurnalistii fac in timpul facultatii cursuri de politica si de doctrina, nu ar fi folositor ca politicienii sa participe la seminarii de comunicare, avand in vedere faptul ca unii dintre ei au probleme legate de modul de exprimare si comunicare?

K.P. : Da, e adevarat, la deschidere am spus ca este o diferenta uriasa intre teorie si practica. Apoi am “primit cateva palme” pentru asta, interpretandu-se ca in facultate se preda numai teorie, si doar in viata reala poti sa inveti practica. Desigur, nu putem sa tragem o linie exacta, pana unde tine practica si de unde incepe teoria, pentru ca un tanar care termina o facultate de jurnalism, inca nu e un jurnalist foarte bun. Trebuie sa invete in “viata reala” cum sa scrie, cum sa abordeze o tema si cum sa scrie la termen, pentru ca in facultate ai o saptamana sa scrii o tema, si la ziare exista un deadline. Asa ca politicienii degeaba se duc la un curs de comunicare daca nu au posibilitatea de a se desfasura, de a comunica cu presa si de a comunica prin presa cu alegatorii. Important e sa incepi sa inveti teoria si apoi sa ai posibilitatea de a o pune in practica.

Rep: De curand, cu ocazia alegerilor, politicienii au inceput sa-si scoata bloguri. E si asta o metoda folositoare?

K.P. : E o metoda foarte buna de a atinge electoratul pentru ca la noi in Romania penetrarea internetului creste exponential. Nu cred ca exista un tanar sub 25 de ani fara adresa de e-mail. Bine, exista, dar majoritatea covarsitoare are acces la internet. Si majoritatea politicienilor nu are acces la presa. Si atunci trebuie sa gaseasca un instrument prin care sa arate ca au ceva in cap, sau ca nu au, gandesc, sau nu gandesc, ca au idee despre ce se intampla in jurul lor sau in viata publica. De aceea cred ca blogul este un instrument foarte folositor si pentru politicieni de a arata altceva decat eventual ce apare intr-un ziar sau intr-o fotografie veche de 5 ani, cand politicianul era inca frumos, zambitor, nu cum este acuma. Bine, am dat un exemplu in gluma.

Rep: Aici intervine comunicarea directa cu alegatorul, fara intermediul presei?

K.P. : Da, in 2008 comunicarea directa nu are alternative. Fara ea poti sa fii un comunicator excelent, poti sa fii in presa toata ziua. Politicianul nu mai este credibil dupa 18 ani de democratie in Romania. Aceasta imagine de politician urat, care fura, aceasta neincredere nu se poate schimba altfel. La TV, vedem foarte multi cum se desfasoara in talk-showuri, cum tot apar in diverse partide sau politicieni, ce se ataca intre ei. Aceasta imagine strica foarte mult politicii in general, iar alternativa este comunicarea directa, din usa in usa, pe strada, la locul de munca, etc.

Rep: De ce parteneriatul cu Facultatea de Jurnalism si nu cu o alta?

K.P. : Ne-am gandit prima oara sa facem un parteneriat cu Facultatea de Matematica, dar ne-am dat seama ca n-o sa vina nimeni (rade). Am glumit, comunicarea sau jurnalismul este o specializare cautata, a crescut foarte mult numarul facultatilor care au aceasta oferta pentru tineri si eram siguri ca participarea va fi numeroasa.

Rep: Cum se incadreaza jurnalistii in politica ANT cu privire la tineri? Sunt mai usor de abordat din cauza firii lor mai deschise?

K.P. : Din pacate, de 9 luni de cand sunt eu la ANT, nu am reusit sa spargem bariera aparitiei de o data, doua, trei ori in presa, lunar. Din pacate nu ajungem frecvent in presa, mai ales in cea audiovizuala, care este mai accesata de tineri decat presa scrisa si inca nu am gasit cheia, nu am gasit unde gresim. Lucram la asta. Desigur, sunt cativa jurnalisti mai tineri cu care am gasit calea sa comunicam, de a obtine legatura si de a plasa informatii despre ANT. Dar sa ajungi la stirile de la ora 7 de la ProTV, de la Antena, e foarte greu. La noi nu se scurge sange, nu se fura foarte mult, nu sunt delapidari de fonduri si de aceea spun ca este foarte greu. La TVR mai ajungem prin diferite actiuni.

Rep: Poate pentru ca pare mai degraba o incercare de publicitate si nu un anunt?

K.P. : Nu stiu ce sa spun, da, deja daca este clara o incercare de publicitate, suntem din start refuzati. Dar prin activitatea ANT nu suntem foarte interesanti pentru presa. Poate mai scrie uneori ca 80 de mii de tineri sunt prezenti intr-un sezon in locatiile noastre, ca facem Scoli de Vara, ca facem din asta, din aia, dar activitatea noastra de zi cu zi nu este foarte cautata. Nu trece de limita de a patrunde in acest cerc al stirilor importante. ProTV si Antena “vand” tot ce este cumparat de cei care se uita la ei si noi foarte rar ajungem acolo. Daca s-ar imbolnavi toata lumea din tabara, poti sa fii sigur ca toate televiziunile ar trimite un car sa faca transmisii in direct de aici, de la fata locului.

Rep: Si n-ar fi mai usoara, exact ce discutam inainte, o comunicare directa cu tinerii?

K.P. : Ba da, incercam, si de cand UDMR a inceput sa conduca ANT, aceasta a fost cea mai mare schimbare. Nu am incercat sa spunem tinerilor dintr-un birou din Bucuresti ce sa faca si ce e bine, ci am incercat sa gasim parteneri la nivelul organizatiilor non-guvernamentale, pe care sa le ajutam cu bani, cu infrastructura, cu posibilitati, cu informatii, si ele sa ne ajute prin transmiterea lor la tineri, prin preluarea de la tineri a problemelor si necesitatilor, acestea sa ajunga apoi la noi si sa incercam sa le rezolvam impreuna. Fiindca degeaba am eu functie politica si posibilitatea de a decide daca nu stiu necesitatile la nivel local. Nu pot sa le rezolv. De aceea spun ca e foarte greu sa generalizam, pentru ca problema unui tanar din Tulcea nu corespunde cu cea a unuia din Bihor. Deci trebuie sa gasim parteneri care sa ne ajute sa implicam tinerii in viata publica. Si atunci, da, comunicam aproape direct, asa cum comunicam cu FJSC, care ne este partenera in aceasta actiune.

Rep: Si ca sa obtina cineva un parteneriat cu ANT?

K.P. : Vine si bate la usa mea. Avem in fiecare judet o directie judeteana, asa ca nu trebuie sa vina neaparat in Bucuresti. Avem si foarte multi bani care pot fi accesati prin concursul de proiecte si la nivel local si la nivel central, deci noi incercam sa deschidem usile. Dar incercam sa nu fortam, degeaba vrem sa asculte Metallica daca vor sa asculte manele. Exemplul acesta il spun de foarte multe ori. Trebuie sa oferim fiecaruia ce vrea.

Rep: N-ar fi indicata si o oferire mai larga de posibilitati de alegere?

K.P. : Noi trebuie sa oferim un cadru cat mai larg si tinerii sa se implice, dar din pacate participarea tinerilor la noi este foarte, foarte scazuta. Sub 10% dintre tineri spun ca activeaza intr-o activitate publica.

Alex Sima

“Trebuie sa fii inzestrat pentru ceea ce vrei sa fii iar conditia esentiala este sa iti doresti”, acesta este sfatul transmis studentilor la Jurnalism de catre Cezar Ion, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Romania (AJR) . Tot el ne-a recomandat cele cinci ingrediente de care este nevoie pentru a deveni un bun jurnalist. Si a tinut sa precizeze faptul ca nu oricine apare pe sticla este implicit si vedeta.

Rep: Cum vi s-a parut prima zi a scolii de jurnalism organizata de ANT?

C.I: Pe mine m-a incantat prezenta atat de mare a tinerilor. Imi aminteste de inceputurile meseriei, de sperantele mele si despre imaginea pe care o aveam despre presa.

Rep: Ati spus ca fiecare dintre participant are “fata de jurnalist”. De ce?

C.I: Imi dau seama ca sunt prezenti acolo, implicati in subiect si mai ales motivati. Li se citea in ochi si pe chip si se vedea ca sunt interesati.

Rep: Ce efect are acest training asupra participantilor?

C.I: Scoala de jurnalism este o experienta utila si este si un test. Aici iti poti da seama daca esti potrivit pentru aceasta meserie. In profesia asta trebuie sa experimentezi foarte mult, sa intelegi medii extrem de variate, de la cele mai mici nivele de moralitate pana la cei mai importanti oameni. Eu propun sa se retina trei lucruri esentiale si utile: acuratetea, echilibrul si impartialitatea, la care se adauga onestitatea si utilul, cele din urma rezultand din primele trei. Intr-un cuvant, cele cinci vocale: A, E, I, O, U.

Rep: Ce parere aveti despre jurnalismul din ziua de astazi, se practica “vocalizele”?

CI: Unii jurnalisti se straduiesc in directia cea buna, altii sunt pretinsi jurnalisti si nici macar nu realizeaza acest lucru. Meseria de jurnalist nu inseamna sa fii militant pentru o cauza, pentru ca asta te lanseaza intr-o alta categorie. Poti sa fii politician, de exemplu, dar nu jurnalist. Acesta din urma, trebuie sa se straduiasca sa respecte aceste principii. Atunci isi va face menirea fata de cititorii lui. In ziua de astazi presa e in curs de formare, de asezare, mai ales ca noi nu avem o istorie a jurnalismului. Acum traversam o perioada de criza. Jurnalistii se ataca intre ei, se dispretuiesc unii pe altii, iar unii considera despre altii ca sunt aroganti sau ticalosi. Nici nu realizeaza cat de mult rau provoaca in ochii consumatorilor de media. Este multa invidie in aceasta meserie. Sunt unii care spun ca sunt jurnalisti, cu toate ca nu au practicat aceasta meserie vreodata. Se spune despre presa ca este cainele de paza al democratiei. La noi se intampla asa: ursul ataca stana, iar cainii de paza, in loc sa se lupte cu ursul, se lupta intre ei. O spun cu tristete si chiar obosit, deoarece, ca presedinte al AJR, ma straduiesc sa mentin un echilibru.

Rep: Ati afirmat in timpul conferintei ca este foarte important sa fim reporteri inainte de a fi jurnalisti. De ce este atat de important acest aspect?

CI: Pentru ca este perioada cea mai propice a acumularii din punct de vedere profesional. Este perioada in care poti sa furi meseria. Oricat ai citi despre ea, pana nu “intri in paine” nu intelegi.

Rep: Ce pot sa faca jurnalistii profesonisti pentru a-i ajuta pe tinerii care aspira la aceasta meserie?

CI: Ei pot sa va indrume, sa va lase in preajma lor, sa va incurajeze sa ciupiti secretele meseriei si sa nu fie invidiosi pe voi daca veti avea succes.

Rep: Ce mesaj le transmiteti viitorilor jurnalisti, actuali participanti la scoala de jurnalism?

CI: A, E, I, O, U! (rade) Multe vocalize.

Ioana Panait

Robert Roland Watzlawek

 

 

Sosit special de la Bucuresti pentru aceasta dezbatere, patronul OTV a fost alaturi de Cezar Ion, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Romania, la prima conferinta a Scolii de Jurnalism de la Costinesti. Moderatorul dezbaterii pe tema “Jurnalismului de investigatie” a fost Horea Badau, asistent universitar la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti.

Dan Diaconescu le-a impartasit tinerilor reteta sa pentru a ajunge un jurnalist de succes. In goana dupa o afacere profitabila, Diaconescu a marturisit ca el a sfidat toate principiile presei. “Mi-am propus sa incalc toate regulile jurnalistice si mi-a mers foarte bine. Audienta dicteaza totul, daca nu ai audienta, n-ai bani si influenta”. Metoda prin care isi selecteaza cazurile este foarte simpla: intuitia. Totusi, la intrebarea insistenta a unui participant, a enuntat cateva criterii de baza, pe care le regasim, dupa spusele sale, chiar si in cele mai reusite filme de la Hollywood: poveste de dragoste, disparitie sau crima, iar personajul central trebuie sa fie o femeie. Desi mai multe posturi tv au incercat sa-i copieze reteta, nu au avut la fel de mult succes, pentru ca nu au sprijinul audientei.

“Nu e rostul televiziunii sa educe, acesta este rolul scolii”

Dan Diaconescu a incercat sa demonteze unul dintre primele lucruri pe care le invata studentii inca din primul an la jurnalism, si anume, rolul educativ al presei. Patronul OTV prefera sa faca un tip de presa orientata spre interesul publicului si nu spre interesul public, cum invata studentii la facultatea de jurnalism, pentru ca “nu poti sa educi populatia cu forta, nu e rostul televiziunii sa educe, acesta este rolul scolii”. El a prezis ca in trei – patru ani majoritatea televiziunilor din Romania vor avea un profil asemanator OTV-ului. In replica, Cezar Ion a afirmat ca este greu de anticipat cum va arata presa romaneasca in urmatorii ani. “La noi, apetenta pentru senzational pe modelul barfei din scara blocului a format o anumita mentalitate colectiva care se hraneste cu genul acesta de spectacol. Acest tip de jurnalism de presa isi va avea intotdeauna rostul si locul dar nu va fi singurul”. Cezar Ion a dat exemplul presei straine unde pe langa tabloide si posturi de divertisment exista si presa de calitate.

“Nu am urmat niciodata cursuri de jurnalism, am invatat de la cei mari”

In incheiere, Dan Diaconescu i-a indemnat pe tinerii jurnalististi sa fie increzatori in ei, sa faca ceva ce nu s-a mai facut: “E important sa va ganditi ca sunteti mai destepti decat alti jurnalisti.” El nu i-a indemnat sa urmeze modelul sau pentru ca lui nu i-a fost deloc usor. De asemenea, el a marturisit ca nu a urmat niciodata cursuri de jurnalism, dar a furat meserie de la “cei mari”.

Desi au fost incisivi prin intrebarile adresate pe tot parcursul dezbaterii, tinerii l-au aplaudat pentru ”senzationala” prestatie.
La sfarsitul dezbaterii, Dan Diaconescu ne-a oferit un interviu:

R. : Ce asteptari aveti de la un tanar care vrea sa se angajeze la OTV?
Dan Diaconescu: Sa zica: Domnu’ Diaconescu, eu fac emisiunea mai bine decat dumneavoastra, dati-va la o parte s-o fac eu. Sa aiba tupeu si talent.

R. : Ce parere aveti despre intrebarile pe care le-ati primit din partea tinerilor?
D.D. : Foarte interesante, foarte dragute. Na, sunt tineri entuziasti si oricum am impresia ca sunt foarte buni pentru ca inteleg ca sunt de la stat toti si cred ca la stat inca se mai face carte.

R. : Ati primit in practica studenti de la facultatea noastra?
D.D. : Am primit studenti, dar nu stiu daca de la facultatea voastra pentru ca nu ma ocup eu direct cu lucrul asta. Sunt de multe ori studenti care fac practica la noi, unii dintre ei au si ramas pe la OTV.

R. : Vi s-a intamplat sa va spuna: noi am invatat ceva la scoala si aici se face cu totul altceva?
D.D. : Da, eu am alta politica acolo la OTV, de exemplu la mine cameramanul din platou pune si decorurile, pune si lavalierele la invitati si apa in pahare; ceea ce la alte televiziuni lucrurile astea le fac patru personae diferite. Am dat un exemplu. Alt exemplu: eu ii pun sa filmeze tot cand se duc pe teren, sa nu opreasca camera niciun pic. In alte televiziuni, ei filmeaza 10 secunde sau un sincron si atat. E vorba de o politica diferita.

R. : Ce mesaj ati avea pentru tinerii care au venit aici si care sunt acum la inceput de drum in aceasta profesie?
D.D. : Sa ma urmeze pe mine, sa invete din greselile mele sau din ghinioane, sa observe piedicile mele care mi-au fost puse si sa aiba o cariera mult mai frumoasa decat a mea.

R. : Daca ar fi s-o luati de la capat ati parcurge aceleasi etape?
D.D. : Sincer, as face televiziune din prima zi, dar poate ca nu s-ar putea decat prin etapele pe care le-am parcurs: presa scrisa, radio si apoi televiziune.

R. : Ce gen de jurnalism este cel pe care il practica OTV-ul? Poate fi numit jurnalism?
D.D. : Da, eu il numesc jurnalism popular, este o inventie de-a mea, un jurnalism pentru mase, din care omul se alege cu ceva. In Romania, la ora actuala sunt vreo suta de emisiuni. Dupa parerea mea, 90 dintre aceste emisiuni sunt despre nimic, in care nu se afla nimic. La OTV se intampla ceva, gasim un disparut, descoperim o crima, sau dam o informatie concreta. In timp ce, in alte emisiuni sunt niste oameni care danseaza, care topaie, care trec prin tuburi, la finalul emisiunii, omul nu se alege cu nimic.

R. : De ce ati ales acest gen, telenovela?
D.D. : Pentru ca in cei 10 ani de experienta am observat ca asta vrea publicul de ast

azi.

R. : Cati bani ati castigat de pe urma serialului Elodia?

D.D. : Nu am castigat bani, am castigat o statie OTV cu o valoare mai mare.

R. : Se zvoneste in presa ca ati castigat 2,5 milioane de euro.

D.D. : Acelea sunt incansari din publicitate, dar avem si cheltuieli. Nu pot sa spun

ca am castigat eu, a castigat postul.

R. : Procese aveti pe rol?
D.D. : Doar cu CNA-ul, foarte multe.

R. : Domnule Dan Diaconescu, dumneavoastra cand dormiti?

D.D. : Dorm de la 8 dimineata pana la 5 dupa-amiaza, asta cand nu vin la Costinesti, la Scoala de Vara.

Carmen Andronache

Loredana Modoran