“Daca nu ati citit Caragiale, Arghezi, sa aveti limba de drac, limba rea a jurnalistului, sunteti niste nimicuri”. (Cornel Nistorescu) Asa ca, dupa conferinta sustinuta la Scoala Nationala de Jurnalism de la Costinesti, l-am rugat sa ne dea un mic interviu, ca sa ne explice mai bine…

Pentru inceput, am vrea sa ne spuneti cate ceva despre dumneavoastra, din perioada studentiei.

Banal, ca si toti ceilalti, numai ca eu am muncit in plus, nimic altceva. Inainte de a fi student, am lucrat intr-o fabrica si am avut o forta de munca uriasa. I-am coplesit pe ceilalti cu puterea mea de munca. Asta a fost unul din atuurile mele. Puterea de munca si nervii. Pe ceilalti i-au lasat cand nervii, cand puterea de munca. Pe mine nu m-au lasat. Si atunci am continuat cursa mai mult.

Cum vedeti studentii de la jurnalism din ziua de astazi, care vor sa aiba o cariera in domeniu?

Nu vor sa aiba o cariera in domeniu. N-am vazut jurnalisti tineri care sa vrea sa aiba cariera in domeniu, la modul serios. Doar ca si-au dorit cai verzi pe pereti, fara sa faca eforturi, nu inseamna ca si-au dorit o cariera in domeniu. Foarte putini fac eforturi adecvate, pe masura idealului sau a scopului, a dorintei pe care le au.

Ce parere aveti despre initiativa ANT-ului si despre aceasta scoala de vara?

E o idee buna de a pune impreuna oameni care sunt legati de aceeasi preocupare, din diverse locuri din tara, pentru ca o sa vedeti ca jurnalistica inseamna sa te misti foarte mult in spatiu, a avea contacte in multe locuri ale tarii. Uneori, e nevoie sa ridici un telefon, sa suni undeva, in tara. E bine sa ai contacte in toata tara, oriunde. Asta cere profesia. Daca trebuie sa aflu ceva de la Targu Neamt acum, nu trebuie neaparat sa fug eu pana la Targu Neamt, ca viata mea nu-mi ajunge, nu sunt eu ubicuu, sa fiu peste tot. Dar trebuie sa stii sa ridici un telefon, sa suni la Targu Neamt la cineva, care sa-ti spuna sau sa fie dispus sa mearga pana la coltul blocului, sa-ti spuna daca e adevarat ce ai aflat sau nu. E foarte important ce se intampla aici, la Costinesti, ca poti sa faci un mic networking de comunicare si poti sa vezi cum gandesc colegii tai de generatie. Aceste intalniri cu diversi oameni din media care pot sa-ti impartaseasca ceva din experienta lor, iarasi cred ca sunt utile. E o idee buna. Toate reuniunile profesionale, pana la urma, ca sunt la inceputul carierei sau ca sunt la sfarsitul ei, sunt utile. Folosesc breslei, folosesc actualizarii, folosesc unui spirit comunitar, e un lucru bun. Merita cheltuiti bani si pentru lucruri de genul asta.

Referitor la ce ati spus, la a avea contacte, relatii…

…e o arta. In jurnalistica, unul din lucrurile foarte importante e sa stii sa dai un telefon. Ca daca suni toata ziua si nu esti in stare sa afli ceva de la un politai, esti un prost. Important e ca de la primul telefon sa afli ce-ti trebuie. Ca daca dai cinci, deja ai pierdut foarte mult timp. Daca esti prost si nu stii unde sa dai un telefon la momentul potrivit, cand iti trebuie, si o balbai din institutie in institutie, din secretara in secretara, atunci esti un tampit, nu esti un jurnalist bun. E important sa stii sa vorbesti la telefon. In epoca premergatoare telefoanelor, un bun ziarist, un bun reporter trebuia sa stie sa se lipeasca de sufletul telegrafistelor de la teletext si a centralistelor de la hotel, ca sa transmita. ‘geaba erai mare jurnalist ca gandire, daca nu stiai sa socializezi cu o receptionera si cu centralistele de hotel, ca sa-ti faca legatura, sa transmiti cand trebuie. Atunci aia era. Era una din componentele obligatorii. Acum s-a schimbat timpul, trebuie sa stii sa ajungi la informatie altfel, sa socializezi, sa relationezi in societate, astfel incat sa faci in timp real ceea ce trebuie sa faci. Profesia asta nu e una de stoc, nu sta pe stoc, nu lucreaza pe stoc decat foarte putin, e un procent de maximum 5% de subiecte pe care le tii pe stoc, ca sa astepti acalmie si sa ai cu ce umple, cand nu e niciun subiect. Ai niste subiecte la rece care stau, dar restul, toate sunt la zi si, atunci cand este o penurie cumplita de evenimente, scoti ceva care e mai vechi si e “tinut la rece”. Jurnalismul se lucreaza in timp real. Daca nu stii sa produci ceva, sa te descurci intr-un timp anume, pana a pornit rotativa, pana a dat numaratoarea inversa la stiri, esti in afara jocului.

Avand o experienta asa mare in domeniu…

…nu asa mare, dar am. (rade)

…am vrea sa ne spuneti diferentele dintre presa din perioada comunista si presa de acum…

…enorme!

… daca libertatea de acum ingradeste cumva calitatea presei.

Prin neprofesionalism si prin prostie, prin lipsa de seriozitate se ingradeste calitatea presei si exprimarea. Atunci, din cauza limitarilor si a amenintarilor, si a presiunii, preocuparea era pe calitatea scrisului, a subiectului, a ideii si pe exprimarea mai rafinata, cu apropouri, cu aluzii, cu ironii, era o preocupare speciala pentru calitatea exprimarii cu mai multe nivele de comunicare, cu mai multe etaje, texte cu mai multe semnificatii. Era “tehnica soparlei”, bagai zece-cin’spe soparle, ca-ti taie sapte si tot raman patru sau cinci. Era un alt tip de jurnalistica, care era una libera total pe anumite subiecte, aproape totul puteai sa scrii despre fotbal, dar nu puteai sa atingi probleme care vizau sistemul social, partidul comunist, ideologia comunista. Nu se putea face o presa adevarata, despre adevaruri. Erau foarte multe adevaruri crude si cumplite, care obligatoriu trebuiau ignorate sau trecute sub tacere, sau spuse intr-o minciuna totala. Dar ca perfomanta profesionala, eram obligati sa ne exercitam pe suprafete foarte mici, cu mize mici. La lucruri cu miza, accesul era interzis. Acum e liber la orice fel de subiect, dar nu exista capacitate profesionala de tratare. Responsabilitatea profesionala si capacitatea de intelegere sunt foarte reduse.

Ati facut compromisuri?

Eu? Da. Dar ce, am fata de om de sticla sau de om de piatra? Evident ca am facut compromisuri. Sper sa nu fi fost atat de mari si cred ca nu au fost atat de mari, din moment ce pot sa ma uit in ochii tai cand spun asta. Regret greselile pe care le-am facut si compromisurile pe care le-am facut, inclusiv ca nu am protestat, ca nu am spart geamurile Comitetului Central, sau masinile lui Ceausescu, regret ca n-am facut asta. Am facut compromisuri si le regret cumplit. Si nici n-am nevoie de restul lumii sa-mi spuna asta, ma doare si mai rau, dar trebuie sa indur asta, n-am incotro. Am facut compromisuri, sigur ca da. Nu atat de mari incat sa-mi fie rusine rau de tot si sa nu mai pot continua cursa, dar am facut si-mi pare rau pentru toate pe care le-am facut. N-am crezut ca o sa cad atat de usor. Dar vrei sa-ti spun ceva? Am o scuza. Am fost intr-o situatie in care, daca eu nu as fi facut un compromis, nu se schimba mare lucru. Pentru ca toata lumea a gandit ca trebuie sa se sacrifice cineva. Si nu am avut o gandire ca toti trebuie sa facem un efort. Tara asta nu s-a comportat ca o tara, ci ca o adunatura de oameni care trebuie sa se salveze fiecare pe cont propriu. Ori, era nevoie, ca sa putem face fata unei amenintari atat de grave, adica totalitarismului, sa ne opunem toti. Ideea ca un jurnalist poate sa schimbe un guvern e o iluzie. Ideea ca un singur om poate vindeca, salva o tara de la rau, e o iluzie. Comunitatea trebuie sa aiba capacitatea de a se organiza, concentra si de a face ceva pentru a se salva de la rau. Nu un om, da?

Aveti un sfat pentru cei care vor sa devina jurnalisti?

Sa incerce sa devina (rade), dar sa o faca la modul serios, ca altfel… stii, e ca atunci cand nu ajungi la capat, acolo unde sunt parfumurile tari, esentele, bucuriile mari. Am cunoscut un pescar, mi-a placut foarte mult povestea, unul care a prins un morun de 500 de kile, in zona Jurilovka. Erau el si cu un copil cand au prins morunul ala, si povestea cum s-a luptat sa-l bage in barca: “Dumnezeu m-a ajutat. Am tras morunul pana am ajuns in apa pana la piept, am stat pe nisip si am bagat apa in barca, si, plina cu apa, am putut s-o bagam sub morun, apoi am pus dopul, am inceput sa scoatem apa pe langa morun si a ramas pestele in barca. Vezi, trebuie sa te ajute mintea, dar nu e destul. Trebuie sa te mai aleaga si morunul pe tine”. (radem) Ba, trebuie sa muncesti, sa te ajute mintea in aceasta profesie, dar trebuie sa te aleaga si profesia pe tine. Stii ca de foarte multe ori in viata am avut sentimentul absolut miraculos ca cineva imi face favoruri? Ca Dumnezeu imi zice: “Fa-te tu ziarist, stai in meseria asta, ca eu ti le bag in fata, ti le aduc inainte.” Pe cuvantul meu de onoare, am avut situatii in care nu se putea altfel. Norocul de a intalni asemenea oameni, oameni-subiect, nu poate veni decat de la un mare noroc, adica de la Dumnezeu, ca altfel cum? Dar, ca sa ai noroc, trebuie sa crezi in el, sa te pregatesti, trebuie sa muncesti sa ai noroc. Norocul nu vine oricum. Trebuie sa fii pregatit sa ai noroc, ca norocul e ceva de la destin, de la hazard, de la Dumnezeu. Dar trebuie sa fii pregatit, ca daca esti prost, uite, degeaba i-a venit lu’ ala’ pestele, daca el nu avea minte sa il prinda, sa il bage in barca, si degeaba ar fi avut minte sa prinda pesti mai mari, daca nu i-ar fi venit niciunul… astea sunt niste pilde frumoase, din care se pot trage concluzii…

Cosmin NITU