“Intotdeauna este ceva naspa in spatele scenei.” Acestea au fost primele cuvinte rostite de Lucian Mandruta, care a venit la Scoala de Vara de la Costinesti pentru a le vorbi viitorilor jurnalisti despre aceasta profesie. Invitatul a spus ca nu prea se mai considera jurnalist si ca a venit in calitate de PR-ist, din moment ce isi petrece timpul mai mult in alt domeniul decat in jurnalism: “Cand traiesti din altceva, nu prea mai esti jurnalist.”

Inarmat cu un laptop si un video-proiector, Lucian Mandruta  si-a sprijinit discursul pe o prezentare dupa modelul american, numita simplu “Cum sa scapi viu de pe scena”.

Spre deosebire de ceilalti invitati ai “Scolii de Jurnalism”, Mandruta a preferat sa renunte la scaunul care ii era pregatit, sa lase deoparte formalitatile  si sa fie mai aproape de tineri. I-a provocat la discutie pe cei prezenti in sala prin intrebarea:”Cine vrea sa ia locul Andreei Esca”?. Reactia publicului a parut sa-l surprinda pe lector prin faptul ca in sala nu era nici macar o mana ridicata.

Jurnalistul a vrut sa afle ce considera fiecare dintre participanti ca este mai important in profesie:

“Esti ceea ce spui? Esti ceea ce faci? Esti ceea ce crezi?”. Cei mai multi au inclinat sa aleaga ultima optiune dar au aflat ca niciuna dintre variantele oferite nu era cea “corecta”: “Esti ceea ce pari!”

Prezentatorul Antenei 1 a tinut sa ofere cateva sfaturi despre munca in televiziune. Printre acestea se regasesc: controlul si puterea vocii, stapanirea de sine, atitudinea corporala, mimica si coerenta in rostirea mesajului: “Ceea ce transmiti tu este foarte putin compus din cuvinte, ceea ce transmiti in cele din urma este bodylanguage.”

O alta sugestie facuta de jurnalist celor care isi doresc sa devina prezentatori a fost sa fie cat mai naturali “pe sticla”. Atunci cand citesti de pe prompter trebuie sa para la un moment-dat ca iti cauti cuvintele si ca ai niste mici ezitari, a spus Lucian. In acelasi spirit pedagogic, el s-a apucat sa deseneze pentru o mai buna exemplificare. Desi si-a declarat lipsa de talent, efortul lui a fost apreciat de public. In acceptiunea lui, o stire pentru a fi pe intelesul tuturor trebuie sa treaca trei tipuri de teste: al berii, al babei si al camerei de filmat.  Iata prima proba: “daca ceea ce spun eu acum poate fi povestit diseara la o bere este ok.” Testul babei impune sa folosesti cuvinte cat mai simple iar ultimul test se ghideaza dupa formula: “Daca ceea ce spun eu poate fi vizualizat sub forma unui scene dintr-un film atunci e bun.”

In continuare, ne-a impartasit modalitatea de selectie si ordonare a stirilor din jurnal:”Stau la masa impreuna cu alte trei personae din redactie si barfim stirile din ziua respectiva. Dupa o ora si jumatate, ne dam seama despre ce am vorbit mai mult si vedem ce intereseaza poporul.”

A mai spus ca a invatat sa aprecieze ce ii place publicului tinta:” Eu de exemplu am fost dresat de vreo cinci ori. La Soti am invatat sa-mi placa numai taranistii si liberalii, m-am mutat la Sarbu unde am invatat sa-mi placa numai stirile senzationale s.a.”

Si senzationalismul are o limita. Jurnalistul ne-a explicat ca oamenii nu suporta sa vada chiar orice tip de agresiune:” Oamenii au senzatia de respingere si schimba canalul de aceea presa este inaintea politicienilor. Pentru ca presa le da ceea ce isi doresc iar politicienii doar promit.”

“Noi vindem ceea ce cumparati dumneavoastra, publicul, nu ceea ce spuneti ca cumparati”, a fost unul dintre raspunsurile la intrebarea cu privire la genul de presa care prinde cel mai mult la public.

Apoi, a tinut sa precizeze, pentru idealisti, ca “Jurnalismul se reduce la comercial si audienta si nu se mai pune accentul pe celalte lucruri pe care le invatam la scoala.” Dar nu le-a taiat orice speranta celor prezenti, spunandu-le ca exista totusi si o presa de nisa.

Concluzia nu a fost chiar atat de sumbra, cum era de asteptat, cu o nota se simpatie ne-a indemnat: “Sper ca nu ati fost de acord cu mine pentru ca asta este fundamental progresului.”

Unul dintre riscurile meseriei exprimat de Lucian inainte  de a pleca a fost: “Eu sunt un pic cinic. In ‘90 eram pe teren in fata unui om care voia sa-si dea foc iar eu i-am zis: arunca mai repede benzina pe tine ca mai am doar 5 minute de filmare, ma lasa bateria.”

Dupa aplauzele de sfarsit, a spus cu un zambet profesionist sa nu fim tristi pentru ca e mult “fun” in meseria asta.

Ioana Panait

Carmen Andronache

Alina Stamati